Interviu cu scriitorul Andrei Ruse: „Cititorii mei sunt nişte mere verzi, acrişoare”

Andrei Ruse are 26 de ani, trăieşte în România (momentan, cel puţin) şi se ocupă cu literatura. Nu este supererou şi nu crede în inspiraţie, dar ar înnebuni dacă nu ar scrie.

 - Andrei, abia ai împlinit 26 de ani. Ai scos un volum de poezii şi două romane şi ai lansat câteva proiecte on-line, dintre care cel mai recent este hyperliteratura.ro. E mult? E puţin? Ce urmează? Şi-mi amintesc, în legătură cu subiectul ăsta, ce spuneai pe andreiruse.ro în urmă cu câteva săptămâni şi anume că ţi s-au cam terminat dozele de energie şi de entuziasm.

- Nu ştiu cum e, se putea mai bine sau mai rău, mai mult sau mai puţin. Aşa a fost să fie. Lucrurile pur şi simplu s-au întâmplat, fără vreun plan sau vreo direcţie stabilită. De aceea nu pot să­-ţi răspund legat de ceea ce urmează. Poate un roman (se lucrează, nu ştiu dacă va avea şi vreo finalitate), poate un alt volum de poezie (poezie, pe care o tot abandonez, dar o reiau la ceva timp, ca pe un ritual), la fel de bine nimic. Literatura sau eu şi literatura ne putem termina aici, cine ştie?

Însă dozele de energie şi entuziasm nu s-au terminat din aceste motive, că am avut acest sprint, acest început în forţă. Ci de la faptul că totul este dat peste cap. De la un sistem editorial cum trebuie la un sistem de distribuţie, până la, visez, desigur, sisteme de promovare şi de marketing puse la punct, ce să mai vorbim de traduceri şi alte cele. Şi chiar de la mine, de ce nu. Am şi obosit, da.

Dar când am văzut, de exemplu, rapoartele de vânzare ale ultimului meu roman, mi s-a tăiat şi cheful. Pentru mine publicul contează. Atâta timp cât, fiind la a treia carte, nu mi se vinde un tiraj, e un semn că ar trebui să iau o pauză. Nu-mi place să public de dragul de a publica. Îmi place să scriu, iar publicatul implică şi existenţa unor receptori de partea cealaltă. Aşadar, nici nu mă gândesc la un proiect nou (chiar dacă lucrez la el şi poate la fel de bine să-l şi termin) până când Dilăr pentru o zi nu va ajunge la ediţia a II-a. Aşa cred că e corect.

Aşadar, nimic nou în plan. Pregătesc în schimb ediţia a III-a a primului meu roman, Soni. Sunt în discuţii cu mai multe edituri, dar nu pot spune mai multe. Cu siguranţă va ieşi anul acesta, sper chiar în prima parte.

- Cum arată piaţa editorială din România? Eşti optimist?

- Nu-s optimist din fire. Mai ales când vine vorba despre un domeniu în comă. Îşi va reveni doar dacă publicul va dori asta. Publicul larg nu vrea scriitori însă. Cifrele s-au redus cu zero-uri întregi în ultimii ani, întreabă editorii. Lanţurile de distribuţie o duc cum pot. E nasol. Şi va fi nasol.

Cred c-avem nevoie de un supererou care să fie scriitor.

- De ce aş debuta ca scriitor în România?

- Aici trebuie să-ţi răspunzi tu. Eu am debutat pentru că aici m-am născut, aici trăiesc, momentan cel puţin.

- La construcţia romanului “Soni” ai plecat de la întrebarea “Care ar fi primul lucru pe care l-ai face dacă ai şti că vei muri?”. Pe de altă parte, poliţistul din “Dilăr…” trăieşte o noapte printre traficanţi. Ambii tăi eroi întâlnesc un “turning point”, o răscruce care le redefineşte modul în care văd lumea. Te ajută literatura să cunoşti realitatea? Este fiecare carte un „turning point” pentru tine?

- Cărţile (dar şi orice experienţă, mai ales artistică) sunt un drog puternic, care te rup de realitate, te lasă să experimentezi mental mii de lucruri, apoi te aduc înapoi pe fotoliu / canapea, ce-o fi, şi te lasă mai bogat. Au puterea de a îţi da un alt punct de vedere. Poate într-o singură frază, la un moment dat. E de-ajuns. Este extraordinar să câştigi puncte de vedere diferite. E ca şi cum ţi-ai mai adăuga un ochi. La fel de extraordinar este să vezi un punct de vedere cu care nu eşti de acord, să ajungi să-l înţelegi. Şi sigur, putem detalia şi filozofa la nesfârşit.

Fiecare carte poate fi o biblie. Exagerez? Poate că da.

Cât despre cărţile mele, dacă ele sunt un turning point pentru mine, n-aş putea să-ţi răspund. Trebuie să faci un sondaj printre cititorii mei.

- Care sunt influenţele tale livreşti?

- Literatura americană (se ştie, cred) şi în ultimul timp tot ce înseamnă avangardă. Important, cred, e să nu te opreşti la anumite „influenţe”, ci să cauţi mereu ceva nou, să cauţi mereu să îmbunătăţeşti. Să nu te tripezi aiurea, cum ar veni, aşa ar spune personajul meu, Nebunul. Literatura e o chestie vie, mereu în mişcare. Dacă tu nu eşti în permanentă mişcare îţi scapă. E un sentiment groaznic ăsta, doar mi-l imaginez, n-aş vrea să­-l trăiesc vreodată.

- I-ai citit pe Sandra şi pe Dan Brown?

- L-am răsfoit pe domnul Dan. Mişto. Dar nu-i pe gustul meu.

- Ce faci când n-ai inspiraţie?

- Spunea Dan Lungu recent, într-un interviu, sper să nu-i greşesc afirmaţia, că talentul înseamnă să scrii bine şi când n-ai inspiraţie. Cam asta ar fi ideea.

Dar bine, eu nu cred în inspiraţie. Un om este de felul lui „inspirat” sau nu. Un om este tot timpul creativ, pentru că aşa-i stă­-n fire. Sau nu. Bine, sunt zile proaste şi zile bune, există chef şi există lene. Pe lângă toate, multă muncă. A termina un roman înseamnă multă muncă şi determinare, pe lângă inspiraţia de care spui şi alte păsărele sau floricele pe câmpii. Poate deveni chiar o tortură la un moment dat, dacă nu-ţi aloci bine „dozele”. Te poate înnebuni sau te poate însănătoşi.

Pe mine m-ar înnebuni să nu scriu. Altfel, eram internat demult.

- Eşti unul dintre scriitorii tineri care-şi promovează cărţile. Ai blog şi chef să dialoghezi cu cititorii. Crezi că editurile sunt datoare la capitolul ăsta?

- Cheful ăsta îmi dispare pe zi ce trece. Scriu tot mai rar pe blog (bine, am Facebook-ul totuşi, petrec mult timp virtual, dar nu pentru a promova ceva neapărat). Îmi place să-mi cunosc cititorii, până îi descopăr ei sunt în mintea mea ceva foarte ciudat. Nici n-aş zice că oameni. Nişte mere mai degrabă. Cititorii mei sunt nişte mere verzi, acrişoare.

Cu unii, puţini ce-i drept, m-am şi împrietenit de-a lungul timpului. Ei au devenit pere. Am descoperit oameni prin cărţi, asta mi se pare tare. Însă cei mai mulţi mă obosesc. Ei sunt zmeurică. Iar la cât de antisociabil sunt eu, de multe ori nu-i bag în seamă sau chiar mă irită şi răspund prompt, iar ei se supără. Atunci devin mure. Şi-asta nu-i bine pentru nimeni. Vreau să comunic cu ei prin cărţi şi cam atât. Să rămânem la mere deci, poate cu ceva excepţii, nişte pere suculente.

Sigur, îmi place să-mi promovez cărţile, pentru că altfel n-ar auzi nici dracu’ de ele. Editurile fac şi ele ce pot. Din păcate nu prea înţeleg ce au de făcut.

Întâmplător sau nu, am lucrat în cercetare într-unul dintre cele mai mari trusturi de la noi. Am petrecut aproape doi ani în MediaPRO (o perioadă frumoasă, de altfel). Am măcar o vagă idee despre ce înseamnă Research şi Marketing. Editurile nu au. Arătă­-mi te rog o editură care să aibe măcar unul dintre aceste departamente. Dapăi şi pus la punct.

Şi-atunci degeaba faci PR, pentru că îl faci în gol. Uneori nimereşti ceva, alteori nu. PRiştii, fără un departament de vânzări şi de Marketing bine pus la punct, cu ceva experţi, sunt ca nişte oameni fără membre. Puşi să tricoteze.

Ce studii există privind publicul? Privind orice legat de public. Ce fel de oameni intră în librării, ce vârstă au, ce sex au, ce venituri au şi ce preferă în funcţie de toate astea şi multe altele. De unde află despre cărţi, din presă, din online, din aer? Degeaba bănuieşti, datele concrete s-ar putea să te dea peste cap.

Am scris un roman despre droguri, da? Ce ştim despre publicul acestor cărţi? Unde îl găsim? Presupunem că titlul ar merge adresat celor cărora le-a plăcut Welsh, dar şi mulţi dintre beatnici care au tratat tema. Ştim ceva despre ei, ca să putem îndrepta cartea spre mediile lor? Canci. Nema. Zero. Şi aşa mai departe.

Cu specialiştii din domeniul de carte de la noi, şi o firmă de telecomunicaţii ar da faliment, iar asta destul de rapid.

- Tot pe blog declari că îţi place să crezi că te ocupi în general de comunicare. E greu să ai ocupaţia asta în România de azi?

- Momentan sunt fără ocupaţie. Aşadar, e un hobby. Şi e plăcut, deloc greu.

Blogul scriitorului – aici.