Pe atei cine îi ridică la ceruri?

Acum două zile, am cunoscut un ateu. „Am citit şi citesc tot ce se scrie despre subiectul ăsta”, a încercat să-mi explice opţiunea domnul E. „În copilărie, îmi plăcea să umblu prin biblioteca unchiului meu, care era preot, aşa că am dat şi peste o mulţime de cărţi bisericoase. După mine, toată ideea asta cu religia este o istorie scrisă în timp, o invenţie a romanilor ca să-i ajute să-şi ţină sub control oamenii din imperiu. Dacă făceai ceva rău, trebuia să te gândeşti: Te vede, potoleşte-te! Păi, şi Maria… Dacă azi e posibil, atunci de ce să nu fi fost? Au venit unii, mult mai inteligenţi decât oamenii, au însămânţat-o artificial, şi-au plecat. Iisus a fost omul lor. Când l-au răstignit, au venit şi l-au ridicat la ceruri. Dacă te uiţi printre rânduri la Vechiul şi Noul Testament, afli multe. Viaţa e o treabă biologică, care a apărut şi se perpetuează…”

Domnul E. a continuat povestindu-şi viaţa. A suferit de o boală grea în tinereţe, dar acum, pe la 50 de ani, se simte atât de puternic încât crede că poate atinge suta.

Bine, domnule E., sunteţi ateu, dar credeţi că veţi ajunge la 100 de ani. Dar de ce trăiţi? De ce sunteţi pe pământ? Este existenţa dumneavoastră atât de inerţială încât chiar nu are niciun rost? Nu stă nimeni în spatele vieţii dumneavoastră?

Domnul E. m-a privit direct, ca soldatul la găurile dintr-o ţintă. „Ne conducem singuri. Suntem proprii noştri dumnezei. Dacă ne-ar conduce cineva, am ţine-o pe o linie. Aşa, suntem ca furnicile, în toate direcţiile. La noi e un haos. Apoi, dacă ne-ar conduce cineva, din când în când ar veni şi ar zice: Bă, ia, ce faceţi voi aici?”

Ieri, a murit José Saramago (foto), unul dintre cei mai cunoscuţi atei şi, dincolo de opţiunile religioase, unul dintre scriitorii mei preferaţi. Azi, l-am descoperit pe Saramago în galeria Picapp (www.picapp.com şi daţi search „saramago”) întins într-un coşciug, sub un perete de sticlă şi lângă sute de cărţi dintr-o bibliotecă de pe insula Lanzarote. Nu vreau să devin sumbru, dar în unele poze faţa scriitorului are o nuanţă verzuie. Brrr… Totuşi, văzându-l aşa, m-am întrebat ce ar gândi Saramago dacă s-ar vedea pe sine în momentul ăsta. Ar zice că asta a fost tot? Că ăsta e sfârşitul sfârşitului? Aş dori ca Dumnezeu să-i odihnească şi pe atei, dar ştiu că lucrul ăsta este imposibil. Îmi pare rău pentru Saramago, dar şi pentru domnul E.

Advertisement